Prin Decretul Lege n.18 din 17 martie 2020, Guvernul Italiei a aprobat o serie de măsuri legale și mecanime sociale, menite să atenueze impactul negativ provocat de urgența sanitară COVID-19 asupra familiilor, muncitorilor și activităților economice.
În ceea ce urmează vom reda succint prevederile specifice ce-i privesc pe angajații din sistemul privat și cel de stat, pe liberi profesioniști și categoria personalului casnic de îngrijire (îngrijitoare la domiciliu pentru vârstnici – badante, menajere)
- Angajații din sistemul privat:
Societăți care și-au suspendat sau redus activitatea din motive ce țin de criza sanitară:
Angajații se pot regăsi în situația ca angajatorii să îi trimită în șomaj tehnic pe o perioada determinată de timp, în funcție de sectorul de activitate și numarul de angajați. Perioada șomajului tehnic poate varia de la un minim de 9 săptămâni și maxim până în luna august 2020, începând cu data de 23 februarie 2020.
Salariul acestora va fi plătit în parte de către angajator, iar partea restantă de către
Institutul Național de Securitate Socială (INPS), în totalitate de către INPS sau de către Regiuni (conform unui tabel de precizări).
Totodată, în urma inchiderii pe o perioadă nedeterminată a școlilor, grădinițelor și creșelor, începând cu data de 5 martie 2020, angajații din sistemul privat și liberi profesioniști care își continuă activitatea în mod normal sau în sistem de smart working și care au copii cu vârsta de până la 12 ani, au posibilitatea de a solicita un concediu plătit cu 50% din salariu, pe o perioadă de maxim de 15 zile. Aceste zile de concediu plătit pot fi distribuite între cei doi părinți, cu condiția ca cel care intenționează să beneficieze de acest concediu să nu se regăsească în niciuna dintre situațiile descrise la primul punct. Ca alternativă, părinții pot renunța la acest concediu și pot face cerere pentru un voucher de 600 de euro pentru a plăti serviciile unei baby sitter (în limita fondurilor financiare aprobate).
INPS a prevăzut deasemenea, pentru angajații cu handicap grav sau rude ale persoanelor cu handicap grav ( definiți prin art.3 comma 3 legge 104/92), 12 zile de concediu suplimentar față de cele 3 prevăzute în mod normal, pentru îngrijirea acestora. Pentru moment aceste zile libere plătite trebuiesc solicitate și efectuate până la data de 30 aprilie.
2. Pentru angajații din sistemul public și din sistemul sanitar public și privat acreditat
Sunt prevăzute aceleași măsuri de amortizare socială (concediu plătit pentru îngrijirea copiilor de până la 12 ani, zile plătite pentru persoane cu handicap grav și aparținători).
Persoanele angajate în sistemul sanitar public sau privat acreditat pot deasemenea cere un voucher pentru plata serviciilor unei baby sitter, iar valoarea acestui voucher este de 1000 de euro ( în limita fondurilor financiare aprobate prin decret).
- Liberilor profesioniști, titularii de contracte de colaborare și lucrătorii din sectorul turismului
Pot adresa la INPS o cerere de indemnizație neimpozabilă, pentru luna martie, în valoare de 600 de euro.
- Muncitorii din sectorul agricol
Muncitorii care în 2019 au lucrat cel puțin 50 de zile pot cere deasemenea o indemnizație neimpozabilă în valoare de 600 de euro pentru luna martie. Cererea se transmite online pe site-ul INPS.
- Personal domestic (îngrijitori vârstnici la domiciliu, menajere și baby sitter:
Din păcate, în prezentul decret, nu sunt prevederi care să vină în ajutorul acestei categorii de angajați/te și nici nu pot beneficia de concediile prevăzute pentru angajații descriși la punctele anterioare.
În această perioadă se pot verifica situații în care aceștia din urmă nu lucrează fie din cauza faptului că angajatorii lor decid să nu îi cheme la serviciu, fie pentru că personalul decide din proprie inițiativă să nu se prezinte la activitate.
În lipsa reglementărilor specifice, se recomandă întotdeauna ca cei în cauză să ajungă la un acord comun, de preferat în scris, cu cei care i-au angajat .Se poate opta pentru folosirea zilelor de concediu legal (în acest fel angajatul continuă să încaseze un venit) sau pentru zile libere neplătite (concediu fără plată) daca intenționează să își efectueze distinct în altă perioadă concediul de odihnă (concediul de odihnă legal este de 26 de zile pe an pentru contracte full-time, în caz de part-time acesta este proporțional în baza orarului de muncă).
INFORMAȚII UTILE:
- Termenul pentru trimiterea cererii de șomaj pentru sectorul agricol, pentru zilele lucrate în anul 2019, a fost prelungit până la data de 01/06/2020 (termenul inițial era 31/03/2020);
- Cererile de șomaj pentru contractele de muncă încheiate în perioada 01/01/2020 – 31/12/2020 au termen limită maximă de prezentare 128 de zile de la încheierea acestora (față de 68 de zile cât era inițial). Dacă acest termen este depășit, dreptul de a beneficia de indemnizația de șomaj se pierde. Recomandăm ca cererile să fie făcute în primele 8 zile de la încheierea contractului, pentru a nu fi afectată perioada recunoscută și indemnizația aferentă.
- Plata contribuțiilor sociale din perioada 23/02/2020 – 31/05/2020 pentru categoria personal domestic (COLF/Badanti/ Baby sitter) a fost prorogată până la data de 10/06/2020.