Autor: Dan Parvulescu, monitor studii clinice
Universitatea Imperial College Londra a publicat pe 26 martie o analiză menită să informeze factorii de decizie asupra impactului măsurilor pe care le pot adopta în contextul pandemiei de coronoaviroză Covid-19. Analiza include peste două sute de țari și ia în considerare nivelul de venit, structura populației, numărul de paturi de spital, precum și numărul de paturi de terapie intensivă disponibile. Rezultatele arată că în cazul în care nu s-ar fi luat măsuri, virusul ar fi dus la 40 de milioane de morți la nivel global în decurs de un an.
O strategie de atenuare a răspândirii infecției presupune izolarea vârstnicilor în mod special, care sunt populație la risc, și reducerea moderată a frecvenței contactelor sociale pentru restul populației; astfel estimarea numărului de decese se reduce cu jumătate. Chiar și în acest scenariu, sistemele de sănătate ar fi depășite în toate țările, cu pierderi mai mari în țările în curs de dezvoltare.
Un răspuns mai bun pentru suprimarea pandemiei presupune implementarea în timp util a unor măsuri suplimentare, printre care izolarea persoanelor confirmate ca infectate, testarea la scara largă și reducerea substanțială a contactelor sociale la nivelul întregii populații. Cu cât adoptarea acestor măsuri se face mai devreme și cu cât acestea sunt urmate mai strict, cu atât efectul lor va fi mai pronunțat.
Pentru România estimarea este că în absența adoptării unor măsuri clare, numărul de decese ar ajunge într-un an la peste 150 de mii; pe de alta parte, în cazul în care strategia de suprimare este aplicată din timp și este susținută, estimarea scade la 3 mii. Aceasta diferentă evidențiază importanța respectării din partea populației a recomandărilor cadrelor medicale și responsabilitatea noastră de a menține cu strictețe distanțarea socială.
Referinte
* https://www.imperial.ac.uk/media/imperial-college/medicine/sph/ide/gida-fellowships/Imperial-College-COVID19-Global-Impact-26-03-2020v2.pdf
* https://blogs.scientificamerican.com/observations/covid-19-policy-must-take-all-impacts-into-account/