“Cu mâinile curate” – jurnalul unui medic de familie

“Niciun om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din întregul cel de căpetenie; cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt dintre ei. De aceea niciodată să nu faci întrebare pentru cine bat clopotele – pentru tine bat.’’ – John Donne, în “Pentru cine bat clopotele”

Sunt medic de familie în București. Atmosfera e una de război, împotriva unui virus ucigaș. Un război atipic, dar declarat și recunoscut ca atare. O dovedesc ordonanțele militare, limitarea drepturilor fundamentale, practic mobilizarea generală. E un război în câmp deschis, tehnica joacă un rol secundar, esențiale sunt trupele, e o luptă corp la corp, cu un inamic despre ale cărui caracteristici se știu prea puține lucruri (și alea contradictorii).

E nevoie nu doar de generali de platou, impecabil galonați, ci, mai ales, de soldați competenți și echipați corespunzător. Echipați corespunzător, am zis?  Din păcate realitatea, cel puțin în primele săptămâni, o dezminte.

Am fost trimiși la luptă “cu mâinile curate” ca să reiau o sintagmă celebră, “dotați” cu sfaturi și instructaje care se schimbau de la o zi la alta. Consecvență? De unde? Singurul echipament de protecție, în primele săptămâni, a fost jurământul lui Hipocrat…

În tranșee, în fața pericolului evident, ne-am apucat să ne “dotăm” singuri, informâdu-ne zilnic și făcând schimb între noi – “…îți dau eu o cutie de mănuși; nu mai ai două viziere, poate și o mască?”; “Colegi, voi ce soluții dezinfectante folosiți?”; “Am rămas fără clor în magazie, poți să ne ajuți cu orice, împărțim frățește!” – îmi spunea o colegă medic de familie din Suceava.

Într-o dimineață, am primit apel de la Adela – soldat ca și mine, care mi-a transmis un număr de telefon de unde aș fi putut primi 3.000 de viziere protectoare pentru medicii de familie din București. Așa am dat de Cristiana, care mi-a vorbit despre un grup inimos de studenți de la medicină, care au pus mână de la mână și-au cumpărat materiale pentru viziere (https://viziere.ro/). Un alt un grup de voluntari, într-un mic atelier, le-au făcut și sunt gata de livrare. Bucuroasă, am sunat-o pe Sandra – de la “Asociația Medicilor de Familie București – Ilfov” (https://amf-b.ro/), să mă ajute să distribui. Treaba grea pentru un doctor și o secretară, să iei la mână 3.000 de bucăți, să le pui în plicuri, să etichetezi, etc. Deci, era cazul să găsesc ajutoare așa că am dat sfoară-n țară. Telefoanele sună cu disperare; pacienții – îi simți din ce în ce mai anxioși; toate astea, în condițiile în care încerci să te concentrezi, să înțelegi, dacă în spatele vocii care-ți descrie niște simptome, stă un diagnostic sau doar o simplă temere. Așa am dat de Raluca. A auzit că am nevoie de ajutor și a doua zi mi-a trimis-o pe Diana.

Diana avea la dispoziție un sistem de livrare bine pus la punct – “cumpărături la ușa ta”, CLUT (https://g4d.ro/cumparaturi/). Am ascultat-o, cu sentimentul c-am descoperit o comoară. Și așa a fost! Sandra era deja gata cu livrările și eu dădusem de Diana cam târziu. Diana avea 200 de voluntari cu mijloace de deplasare rapidă, call-center, tinerețe și, mai ales, dorința de a ajuta. Și așa mi-am dat seama că pot să fac mai mult decât mi-am imaginat, pot să-i ajut pe vârstnici să rămână în casă.

Așa s-a nascut “medicamente la ușa ta”, cu toată logistica stabilită împreună cu Diana, Marian și Raluca 2 🙂 – pacientul sună, consult la distanță, rețetă electronică către pacient, pacient către farmacie și call center, tinerii preiau comanda, ridică medicamentele și le livrează.

Am împărțit vârstnicii în două grupe: cu și fără e-mail. Cum lucrez de atâția ani “în sistem”, m-am gândit să mă consult cu o farmacistă, să pot identifica eventuale probleme legate de procedură. Am dat apoi de Cosmina și Irina, care mi-au spus că trebuie să avem grijă să nu favorizăm o anumită farmacie, pentru că pe piața circulă tot felul de oferte, așa că am introdus în schemă și propunerea farmaciștilor. M-am asigurat că voluntarii sunt instruiți și cunosc GDPR (General Data Protection Regulation) și respectă normele impuse – mască, mănuși, distanțare, etc. Proiectul începea să devină viu.

La întrebarea lui Turchez, “câți bătrâni putem duce”, n-aveam raspuns; așa că am sunat la “ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București” (http://www.assmb.ro/). De la Alexandra – de unde am aflat de centrul de seniori (https://cs-mb.ro/), si de la Luiza – de la Fundatia “Ana Aslan” (https://anaaslanacademy.ro/), am găsit datele: 26.000 de bătrâni singuri, doar în București. La 4.000 de locuitori, 300 sunt bunicii noștri singuri, cu copiii plecați în străinătate, fără nepoți, etc.

După postările de pe Facebook, proiectul a devenit vizibil și după “n” distribuiri, am primit într-o seară un telefon de la un fost coleg de facultate, stabilit undeva în Austria, care mi-a spus că “și ei” au un proiect similar “home delivery” și că ar vrea să colaborăm. Cum adică “și voi”? Cine sunteți voi? “Cum nu știi, noi suntem Rețeaua de Solidaritate”.

Și, uite așa, m-am trezit cu o ședință ad-hoc pe Zoom de la 22h până după miezul nopții, unde i-am cunoscut pe Gabriela, Stelian, Sorin, Mihaela, Florin, Roxana, Alina, Cătălin, Sorina, Andrei, Dana, Ioana, Raluca, Dan, Andreea, Tudor, Irina, Florentina, Dorin, George, Șerban, … sunt peste 250 în total, din care 12 în consiliul de pilotaj.

Sunt medici și specialiști, profesioniști stabiliți peste tot – în țară și în lume: Franța, Elveția, Italia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Mures, Sibiu, Suceava, Botoșani, Arad, Statele Unite, Germania, București, etc. Toți au un singur gând: sunt dornici să ajute. Suspicioasă când e vorba de atâta bine (ce vreți, v-am spus că lucrez de mult “în sistem”), am început să-i întreb: “Dar ce vă determină?!” – iar răspunsul fiecăruia a venit copleșitor. Sunt în majoritate tineri – buni specialiști, profesioniști plecați din țară, cu părinți și bunici rămași aici.

Acești 12 cavaleri ai mesei rotunde au pus bazele asociației “Rețeaua de Solidaritate”, o asociație transfrontalieră (https://reteauadesolidaritate.com/). Oameni altruiști care știu să lucreze în echipă, știu să se susțină și știu să ajute, totul pentru binele public. Pe website-ul asociației, pe lângă postările zilnice de articolele și interviuri utile pentru medici și public, au construit o bibliotecă virtuală bine structurată unde găsești protocoale COVID 19 de la spitalele din străinătate unde unii dintre ei lucrează in linia întâi. Toate traduse de o echipa din Rețea, adaptate și avizate de medicii din Rețea. E clasificată în domenii clare – legislație, informații pentru anesteziști, informații pentru pacienți, etc. Un efort uriaș pentru a susține informațional medicii din Romania și pe noi toți, ai lor de acasă.

În același timp, am cunoscut-o pe Oana – de la “VeDem Just” (https://vedemjust.ro/), care s-a oferit să-mi ajute colegii din țară și mi-a spus că cei din Cluj au un sistem similar. Firesc, m-a pus în legătura cu Lavinia – de la grupul de solidaritate comunitară ”VĂ AJUTĂM DIN CLUJ!” (https://ajutam.civicsuport.ro/). În Cluj-Napoca, 5 ONG-uri cu voluntari așteaptă să ajute, s-au organizat deja excelent. Au pus și un număr de call center pe site-ul primăriei și preiau tot ce nu pot duce direcțiile de asistență socială, greu încercate acum. Au vrut și-au reușit să pună la punct sistemul de livrare la domiciliu.

Printre alte mesaje text, un Ion-Gheorghe recomandat de o prietenă m-a rugat să mă alătur unui grup de specialiști care vor să pună la punct telemedicina – doctori, IT-iști, avocați, specialiști în comunicare… și ei, tot voluntari.

Oameni care n-au nevoie de identități orgolioase, doar de prenume, atât cât să știi cui să ceri ajutorul oferit cu atâta dăruire: Adela, Cristiana, Raluca, Diana, Paula, Raluca, Mihai, Oana, Ion, …

Și da, pentru lucruri bune nu-ți trebuie decât prenume!

Război, Soldați, Echipamente, Viziere, Voluntari, Bătrâni, Incredibila resursă umană