Fără îndoială, anul 2020 a fost anul marcat de pandemia de Covid 19 și, foarte probabil, istoricii îl vor consemna ca atare: anul pandemiei. Printre altele, această pandemie a evidențiat, poate mai bine decât în alte situații, rolul pe care îl joacă anumite domenii de activitate în angrenajul societal, dar și felul în care se stucturează atitudini și categorii sociale.
STIINȚA
Chiar dacă nu a avut de la început un răspuns complet, știința a adunat lumea sub umbrela propriei paradigme. Măsurarea, demonstrația, evidența empirică și predicția au sprijinit eforturile omenirii de a face față provocărilor acestei crize majore. Efortul venit din această direcție a fost discret și, în măsura posibilului, eficient. Oamenii care au folosit instrumentele științei au acționat pe două fronturi: primul, în zona de cercetare, în vederea descoperirii antidotului la coronavirus și al doilea, în zona de intervenție medicală, de însănătoșire a cazurilor de infecție. Pentru perioada inițială a pandemiei, cea în care majoritatea statelor au instituit starea de urgență, vocea științei a fost cea care s-a auzit cel mai bine și care a influențat deciziile în celelalte paliere ale societății: economic, politic, cultural, religios. Ulterior, vocile celorlalte domenii au acoperit discursul public.
POLITICUL
În tot acest timp, lumea politică a făcut eforturi în privința gestionării situației de criză. Inventarul situației impune menționarea câtorva erori semnificative pe care le-a făcut politicul: 1- ignorarea, în primă fază, a fenomenului (ex. China, UE, SUA), urmată de 2 – minimizarea și propagarea atitudinilor de scepticism cu privire la existența, răspândirea și gravitatea infecției cu SARS –COV-2 (ex. SUA); 3 – acțiunea desincronizată (la nivelul UE și al statelor occidentale), cel puțin în prima fază a pandemiei, 4 – promovarea propriilor interese electorale (organizarea de alegeri în perioada pandemiei – ex: Franța, Romania). În multe locuri, inclusiv România, percepția publică a fost că s-a acționat pompierisitic, diferența fiind făcută la nivel local, de nivelul de pregătire, capacitatea de intervenție și motivația „pompierilor”. Aceste erori au creat în rândul oamenilor neîncredere, iritare, suspiciune și chiar revoltă.
Accesul la datele fenomenului, cauzele și impactul său, a fost la început limitat, în ciuda încercărilor de menținere de către guverne și organizațiile internaționale a aparențelor transparenței informaționale. Sincopele în planul comunicării publice au fost multe și de multe feluri. Ulterior, demersurile de comunicare oficială au fost în mod constant impregnate de inexactități, sincope, gafe, contradicții, acestea alimentând speculațiile și răspândirea de teorii spectaculoase, dar slab întemeiate. Cert este că au influențat semnificativ peisajul și atmosfera socială.
Din perspectiva tipurilor de atitudine dezvoltate la nivel individual și social, observațiile făcute la începutul pandemiei au fost confirmate în foarte bună măsură: axele valorice care au influențat un anumit tip de poziționare a oamenilor față de pandemiei au fost atitudinea generală față de boală – teamă vs. curaj și atitudinea generală față de norma socială – conformare vs. contestare pasivă sau activă.
În funcție de acestea, au fost dezvoltate mai multe tipuri de ATITUDINI SOCIALE:
- panica – adoptarea măsurilor de protecție, dar însoțite de un nivel de îngrijorare suplimentar;
- precauție lucidă / responsabilă, însemnând respectarea regulilor de protecție promovate de autoritățile sanitare;
- situarea în afara problemei – „mie nu mi se poate întâmpla nimic”;
- indiferență („nu mă interesează”)
- negare („nu cred că există”);
- minimalizarea gravității virusului – „este doar o răceală banală”;
- revoltă împotriva sistemului – există sau nu există virusul, „situația este folosită cu cinism drept prilej de către anumite cercuri de putere / influență” care „vor ne supună cu totul” sau „vor să profite financiar” și „este de datoria noastră să protestăm împotriva acestor abuzuri”.
Toate acestea s-au manifestat în forme atitudinale variate față de ceilalți, față de autorități, față de corpul medical, în comportamentul de consum etc.
Mai merită menționat un aspect care pare semnificativ îndeosebi din perspectiva structurii sociale: tipurile de poziționare față de pandemie în raport de valorile menționate au reprezentat fie o continuare a conduitei generale anterioare, exersată de-a lungul timpului, fie și-au modificat conduita în raport de un anumit tip de apartenență la o anumită categorie socială. Mai precis:
– unii oameni au continuat să se comporte pro-normă sau anti-normă și în perioada pandemiei;
– alții, în virtutea apartenenței la o anumită categorie profesională, socială (ex: corporatiști, jurnaliști etc) au ales să se conformeze normelor sanitare, deși până la debutul pandemiei se manifestau mai degrabă drept structuri de personalitate tentate să testeze limitele normei, cu înclinații inovative, poziționate mai clar sau mai difuz anti-sistem.
Atitudinile de negare, de revoltă și de minimalizare a gravității virusului au fost, în bună măsură parte a aceluiași tip de discurs și au caracterizat aproximativ același tip de public. Chiar dacă numeric au fost net minoritari, reprezentanții acestor atitudini au fost foarte vocali, în special pe rețele sociale.
Doi psihologi polonezi și-au dorit să aprofundeze aceste atitudini, organizând un studiu în 65 de țări din întreaga lume, studiu ce a avut drept scop investigarea anumitor modificări comportamentale ale oamenilor în perioada pandemiei de COVID. Primele rezultate, în Polonia, arată că participanții care au obținut scoruri mari pe două din cele trei componente ale „Dark Triad” (Machiavellism, Psihopatie, Narcisism) par să fie preocupați de aspecte negative ale prevenției și nu iau în considerare beneficiile acesteia. După cum spune și una dintre autoarele studiului, Magdalena Zemojtel-Piotrowska, nu este atât de importantă încadrarea într-o anume tipologie de personalitate, cât ceea ce gândesc acești oameni despre pandemie și despre măsurile de prevenire.
În ceea ce privește starea generală de sănătate mentală a populației, un studiu derulat în 25 de țări în perioada primului val al pandemiei și publicat de Comisia Europeană, a arătat că 28% dintre respondenți au declarat că se simt singuri și 27% au spus că au resimțit stări de depresie sau anxietate. Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, a apreciat că pandemia globală de COVID-19 a adus cu sine și o agravare a stării de sănătate mintală pe vechiul continent și că „impactul va fi pe termen lung” și va fi „uriaș”.
În România, un studiu realizat de Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie şi Universitatea Transilvania, pe aproximativ 2.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 28 şi 50 de ani, au 42% dintre respondenţi au raportat o înrăutăţire a stresului, o stare care s-a dovedit mai pronunţată în rândul femeilor (46%) şi al adulţilor tineri (47%). În ceea ce priveşte singurătatea, mai bine de un sfert dintre respondenţi (28%) au raportat o înrăutăţire a acestei stări în perioada pandemiei, cei mai tineri manifestând o înrăutăţire mai pronunţată (36%).
CÂTEVA CONCLUZII:
- cu siguranță, în anul pandemiei, știința a tras omenirea înainte, tehnologia medicală a cunoscut un avans fără precedent prin viteza de reacție și eficienta comunicare din interiorul comunității științifice
- în absența unor modalități oneste și pricepute de utilizare a mijloacelor de comunicare, utilizatorii de internet și consumatorii de media tradițională, oamenii de bună credință pot fi lesne influențați și chiar derutați de incoerența comunicării și a măsurilor autorităților care iau decizia politică.
