Surprinzător, școala acasă nu e un moft, ci o necesitate, pentru care nu suntem pregătiți organizatoric. Orele de clasă susținute prin intermediul platformelor online reprezintă singura soluție la îndemâna unora (dar nu a tuturor) de a continua predarea materiilor, de menține contactul între profesori și elevi, de a mai strecura lecții și teme pentru acasă la școala de acasă. Nu e mult de când se discuta în diverse nuanțe despre copii privilegiați, ai căror părinți își permit sistemul de home-schooling, cu profesori particulari și programe personalizate, care încurajează dezvoltarea liberă și orientată spre abilitățile naturale ale copiilor, sfidând sistemul de învățământ de stat. Se vorbea mult mai puțin de pregătirea școlară a copiilor cărora starea de sănătate nu le permite, fizic, deplasarea la școală, despre lipsa de adaptare structurală a clădirilor și rigiditatea programelor, pentru a permite accesul elevilor cu dizabilități. O liniște totală sau ridicări de sprâncene pentru soluția teleșcolii în sate pierdute prin munți, unde ”comasarea” elevilor din ciclul primar compensează lipsa transportului școlar și normele didactice. O clasă simultană de 20 de copii, de la 6 până la 10-11 ani, cu nevoi și ritmuri diferite de învățare, cu o învățătoare împărțită între clasa 0 și a IV-a.
Copiii noștri continuă orele pe whatsapp, zoom, alte platforme dedicate pentru învățare. Toți? Nicidecum. Doar cei care au telefon, internet, laptop, imprimantă, nivelul de alfabetizare digitală necesar și, nu în ultimul rând, profesori interesați să se adapteze circumstanțelor. Acum, mai pregnant ca oricând se sesizează falia între mediul urban, clasa de mijloc și sărăcia cruntă din sute de așezări rurale. Acolo unde toaleta elevilor este în fundul curții, nici cursurile nu se predau online. Accesul la educație. Ce frumos sună, în teorie, pe hârtie, în legi, proiecte și pe buzele politicienilor. În realitate, mii de copii sunt într-o falsă vacanță , forțată, tristă, fără posibilități de a recupera calupuri de materie, importante, cunoștințe elementare pentru evaluări și examene de capacitate. Pregătim noua generație de semianalfabeți, fără perspective de ieșire din mediile defavorizate din care provin, condamnați la sărăcie. Analfabeții digital.
Teleșcoala – parcurgerea materiilor, participarea la predare, ascultarea și notarea, toate se pot realiza prin lumea digitală. Cu condiția ca toți, fără discriminare, să poată concret să fie conectați cu un echipament la internet. E momentul ca, treziți de pandemie, să realizăm toate avantajele acestui sistem și să-l îmbrățișăm, ca societate responsabilă, ca fiind soluția adecvată, realistă și pragmatică pentru viitor. Și nici măcar atât de costisitoare, ci accesibilă cu investiții financiare suportabile și echitabil alocate. O tabletă fiecărui copil de vârstă școlară, sau un laptop. Posibilitatea de a se conecta la internet, chiar și în locurile pierdute pe hartă. Și nu doar acum, de criză, ci prin schimbarea profundă și inteligentă a întregului sistem de învățământ. Atunci când restricțiile vor fi ridicate, când activitățile se vor relua treptate în toate sectoarele, copiii se vor întoarce la școală, chiar și aceia din clasele comasate. Vom relua cu nerăbdare toate obiceiurile noastre, cu mască, sperând că aceasta a fost pandemia noastră, alta nu ne mai amenință, vom comenta cum ar fi sigur pentru copii să revină la școala, cu accent pe covorașe dezinfectante și stoc de săpun în toalete, dar vom fi scăpat din vedere aspectele de organizare, de sistem, de raport de subordanare între instituții și drepturile noastre de părinți chemați la ședințe să semnăm pe hârtie regulamente interne și declarații pe proprie răspundere.
Acum este momentul să cântărim și să decidem cum va arăta viitorul educațional al copiilor români. Să păstrăm și să dezvoltăm metode și soluții eficiente, pentru că între timp nu s-au dublat spațiile de învățământ, o clasă poate avea 30 de copii, ciclul primar și gimnaziul învață pe rând în aceleași clase, unii dimineața, alții după masă. Sunt materii de bază pe care nu se pune suficient accent, materii de umplutură care consumă inutil timpul copilăriei, școala altfel și programe opționale devenite obligatorii. Sunt atâtea activități școlare care pot fi efectuate online, începând cu teme și referate până la cursuri dedicate de pregătire intensivă.
Nu-mi lipsesc prea mult responsabilitățile de părinte contemporan: nici guerilla matinală pentru a mă strecura în trafic, strada școlii sufocată de mașini oprite care blochează fluxul, testul de răbdare și cele două ture între blocuri pentru un loc de parcare la terminarea orelor, și toate astea de 4 ori pe zi, deoarce cei doi sunt în cicluri diferite, unul dimineața și altul după amiază și firește, orarele lor nu se suprapun niciun pic. Mi-ar place ca multe din orele lor să nu fie petrecute în clasă, ci pe terasă, cu laptop-ul ca instrument de învățare, ca testele lor să fie online, nu tipărite ci formulare cu opțiuni de răspuns, ca ghiozdanul care le încovoaie umerii să conțină o tabletă și pachețelul pentru pauză, să poată să meargă pe jos, sau cu bicicleta la școală, în siguranță într-un trafic relaxat și alternativ. Îmi doresc să nu mai plec seara cu mașina să-mi recuperez fiul, după 7 -8 ore de stat la școală, obosit și fără chef de lecții, ci să petreacă acolo orele esențiale pentru educație și să aleagă din materiile pentru care are aptitudini. Mă gândesc cum ar putea valoriza mult mai util pentru viitorul lui tot acest timp, concentrându-se pe pregătirea care i se potrivește, conformă abilităților proprii.
Pandemia ne-a oferit un timp și o perspectivă complet diferită din care să ne analizăm opțiunile și să ne adaptăm. Vine cu costuri enorme, pe toate planurile și pentru întreaga societate, dar și cu oportunitatea de a ne structura un nou set de priorități pentru viața de după coronavirus și să-i confere conținut.
