Avertizările au venit încă din ianuarie. Din ianuarie și până acum, veștile și informațiile despre epidemia de COVID-19, scăpată de sub control, au circulat libere, de la instituții internaționale, oameni de știință sau medici, către toate statele lumii, cu avertizări asupra situațiilor dificile cu care toate țările se vor confrunta. Autoritățile romane nu pot avea scuza că au fost luate prin surprindere sau că nu aveau o idee despre ce urma să se întâmple. S-a pierdut timp prețios care trebuia utilizat eficient, iar neputința administrației de a desena un plan strategic funcțional pe toate palierele, creează acum o adevărată paranoia a dușmanilor și a dezertărilor.
Când au apărut primele cazuri de pacienți confirmați pozitiv, degetul arătător al societății, prin unghia ascuțită a unor televiziuni și publicații, a arătat spre diaspora. Oameni care se întorceau acasă din țări unde epidemia începuse sau din cele care au fost declarate ulterior zone roșii, au fost demonizați și acuzați că sunt bolnavi sau că răspândesc boala. Rând, pe rând, mai marii neamului au ieșit cu declarații publice în care rugau mieros cetățenii să nu vină în excursii ”acasă” sau acuzau tăios că ar fi purtători de boala. In acest timp românii rezidenți în zone încinse deja de carantină trimiteau mesaje și înregistrau filmulete de #stauacasa iar granițele statelor de tranzit erau deja închise și zborurile anulate. La muncitorii sezonieri, la cei care își piedusera joburile temporare, la studenții cărora li se închiseseră facultățile, nu s-a gândit nimeni, desi pentru aceștia ”acasă” însemna România, fiindcă altă casă n-au. Așa că a fost filmat un ambuteiaj la vamă, fiindcă se introduseseră noi formulare de completat, prelungind timpii de așteptare, plus un scandal-două iscate de câțiva cetățeni recalcitranți. Acestea au fost date în buclă la televiziuni și pe rețelele online, ignorând complet realitatea tăcută a zeci de mii de oameni obosiți și îngrijorați care voiau doar să ajungă acasă. Gata, s-a făcut rost de un vinovat. Vine “diaspora!”
Ineficiența măsurilor de carantină s-a văzut destul de repede. Locuri de cazare improprii, lipsa unei monitorizări eficiente și lacune în gestionarea corecta a persoanelor aflate in izolare la domiciliu, au început să se contabilizeze în creșterea numărului de pacienți pozitivi, cu dovezi tot mai clare, că în ciuda masurilor corect adoptate, ca închiderea școlilor și declararea stării de urgență, epidemia de COVID 19 se răspândește comunitar.
Acum a venit rândul medicilor. Autoritățile române au avut la dispoziție mai mult de doua luni să pregătească o strategie pentru criza medicala care urma să ne lovească. În acele doua luni era necesară pregătirea stocurilor de materiale și medicamente, implementarea de protocoale și proceduri specifice acestei noi provocări și, în primul rând, pregătirea personalului medical. Până la aceasta oră, oamenii din sistemul sanitar ar fi trebuit informați, consultați, antrenați, ținuți la curent cu planurile administrației și sa fie parte activa a strategiei de combatere eficienta a acestei pandemii care face zilnic mii de victime și sufocă sisteme de sănătate mult mai performante decât sistemul medical românesc. În loc de asta s-a pornit o urgie mediatică și pietrele maniei proletare s-au aruncat înspre oamenii în halate albe care cereau, firesc, materiale de protecție pentru ei si pentru pacienți dar și ajutor pentru a-și face corect treaba.
Brusc, oamenii și-au adus aminte de toate experiențele medicale negative, de tot ceea ce medicii au făcut sau n-au făcut în treizeci de ani și au realizat că sistemul medical, vitregit, capusat și supt de toate administrațiile postdecembriste e singurul suport real pe care îl au. Sunt peste 200 000 de cadre medicale în Romania, iar demisiile și atitudinea câtorva au fost transformate peste noapte în fenomen de masă. Iar acum, pe lângă temerile firești, umane, legate de lupta cu un dușman necunoscut, pe lângă lipsa de materiale, de medicamente și coordonare, corpul medical are de suportat un val de furie și frustrare, într-un moment în care prezența lor în prima linie de lupta împotriva virusului și a bolii e absolut necesara.
La aceleași televiziuni, aceiași oameni ne spun că “avem de toate” și arată cu degetul, găsind mereu vinovați dar niciodată responsabilitate. În momente în care întreaga societate ar trebui mobilizată pentru găsirea de soluții practice la o criză fară precedent, răspunsurile sunt determinate, în continuare, de calcule politice, de ascunderea mizeriei sub pres și de indicarea unor vinovați de serviciu.
Se caută mereu dușmani și eroi. Dușmanul poate fi oricine și cum de aceasta dată dușmanul e un virus nevăzut, cineva trebuie să plătească greșelile pe banda rulantă ale unor administrații incapabile să facă un plan coerent și să creeze legăturile necesare intre cei care oferă ajutor și cei care au nevoie de ajutor, în așa fel încât energiile societății să fie canalizate constructiv și eficient.
Nu avem nevoie de eroism și vocație ci de profesionalism și responsabilitate, atât pentru propria viață, cât și pentru a altora. Nu avem nevoie de țapi ispășitori, ci de soluții practice la probleme existente și mai mult decât orice, la recunoașterea publică a acestor probleme, pentru că doar în acest mod ele pot fi văzute, inventariate și rezolvate. Nu avem nevoie de cântece patriotice și nici de luptători cu mâinile goale ci de echipamente, oameni care stiu să le poarte, ghiduri și proceduri aplicate eficient și planuri coerente de acțiune.
Și mai avem nevoie că fiecare dintre noi să înțeleagă că în fața acestei teribile amenințări nu exista dușmani sau eroi, ci oameni. Semenii noștri.
