Diaspora, oamenii nimănui

Civic

Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe – 14 aprilie 2022 – Oana Arghir, farmacistă în Suedia

April 16, 2022

Civic

Gabriela Mirescu – la TVR Craiova – Actual Regional – 22.03.2022

March 30, 2022

FILE DE JURNAL, episod 3

Autor: Oana Oravițan-Stenger, traducător de limba germană și consilier la Rețeaua de Solidaritate

Editare: Doris Lupu, Roxana Fediuc și Alina Jurcoane, voluntare la Rețeaua de Solidaritate

Sunt Oana, locuiesc în Germania, sunt traducător și consilier la Rețeaua de Solidaritate. De trei zile sunt la Warendorf, în landul Renania de Nord-Westfalia la cererea autorităților germane ca să traduc pentru muncitorii români care lucrează la abatorul Tönnies, aflați acum în carantină la domiciliu.

Convoiul de mașini Crucea Roșie pregătite să transporte românii în siguranță la spital.

Cifre reci

Conform statisticilor germane (1), în landul Renania de Nord-Westfalia locuiesc peste 140 de mii de români. Dintre ei, peste 22 de mii au votat la alegerile prezidențiale din România de anul trecut, iar din aceștia, 6.400 locuiau în zona Gütersloh-Warendorf.

Mii de români din zona Gütersloh-Warendorf lucrează la abatorul Tönnies, cel care în luna iunie a devenit un focar de COVID-19. După trei zile de interacțiuni directe cu muncitorii de la Tönnies, îmi pun întrebarea: oare ce fac în țară politicienii noștri, cei care ar trebui să se ocupe de ei. Mii de oameni, dintre care mulți români, înghit pastile amare pentru o viață mai bună… Au acceptat o muncă grea, în condiții mizere de cazare, au acceptat să lucreze într-un ritm infernal, de peste 200 de ore pe lună. Acum, au ajuns într-o situație ce pare fără ieșire. Nu îi judecați, pentru că vina nu le aparține!

Pandemia i-a lovit crunt. Sunt în continuare ținuți în carantină, iar cei grav bolnavi ajung în spitale. Câte 15 până la 25 de persoane locuiesc înghesuite în imobile destinate a găzdui maximum trei familii. Nefiind posibilă separarea lor, testările repetate care li se fac prelungesc carantina parcă la nesfârșit. Scandalul „Tönnies” este cunoscut din presă, dar și situația muncitorilor de acolo era cunoscută demult. Cu toate acestea, ei sunt ignorați de oamenii politici care ar trebui să se preocupe de soarta lor.

Mai mulți conaționali s-au deplasat acolo în calitate de traducători, iar eu m-am numărat printre ei. Am întâlnit oameni calmi și dispuși să înțeleagă că asta este situația. Am avut însă parte și de momente în care am simțit că privesc spre infern, prin gaura cheii… De la SMURD au fost acolo trimiși câțiva medici. Eu m-am întâlnit cu trei dintre ei, nu văd rostul de a trimite medici din țară să le ia oamenilor temperatura, pentru că nemții nu duc lipsă de personal medical.

Așa se gândește statul român la ei? A fost întocmit vreun plan de măsuri concrete? A existat vreo implicare pentru ajutorarea muncitorilor români? Eu nu-mi amintesc să fi văzut sau auzit ceva pe tema asta. Nu vreau să cad în ridicol întrebând despre marile planuri de eradicare a corupției, cea care a „reușit” cu succes să transforme în emigranți peste 3 milioane de români… până acum. Întreb de ceva mărunt, de acțiuni concrete de ajutorare a compatrioților noștri. Le pasă în vreun fel de soarta lor?

Un singur lucru este clar până în acest moment. Oamenii aceia prinși fără voia lor în capcana pandemiei, au nevoie de ajutor pentru rezolvarea situației în care au ajuns. Nu știm cât de mult a contat că un medic de la SMURD i-a ajutat să-și ducă valizele până la mașina Crucii Roșii, care urma să îi duca într-un spital adăpost. Este nevoie de mult mai mult. Este nevoie de altceva, Este nevoie de politicieni mai responsabili și implicați, care să acționeze competent, în cunoștință de cauză. Ce fac oamenii aceia după ce ies din spital? Dar după ce ies din carantină? Încotro o vor lua? Unde vor lucra în continuare și, mai ales, în ce condiții?

Promisiuni există. Promisiuni că firmele subcontractoare, care profită de pe urma unui sistem economic mult prea permisiv, vor fi mai riguros supravegheate. Îmi este greu să scriu despre ceea ce nu cred a fi posibil. Punctual, în cazul de față, va fi nevoie de o strânsă colaborare între autoritățile germane și cele române. De la 1 iulie, în plin scandal Tönnies, Președinția Consiliului Uniunii Europene a fost preluată de către Germania (2). Guvernul de la Berlin, prin vocea ministrului federal al alimentației, agriculturii și protecției consumatorului, Julia Klöckner, promite că pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului UE, cazul Tönnies să ocupe un loc central în dezbaterile la nivel european (3). Între timp, atât la Abatorul Tönnies, cât și la Berlin sunt demonstrații (4). Activiștii de la protecția animalelor condamnă industria cărnii (5, 6). La Berlin, demonstranții critică condițiile de muncă și cer Guvernului Federal de la Berlin să înăsprească legislația muncii.

Concluziile mele…

Implicarea statului român în sprijinul cetățenilor lui, aflați într-o situație ce pare fără ieșire, a fost zero. Medici sunt și în Germania, nu era nevoie să fie puși pe drum medici tineri de la SMURD ca să măsoare temperatura oamenilor.

Statul român și-ar fi dovedit inteligența și implicarea, dacă ar fi trimis politicieni, eventual competenți, care să se așeze la masa discuțiilor cu autoritățile din Renania de Nord-Westfalia, apoi să meargă mai departe și să poarte discuții pe soluții clare cu guvernul federal.

Peste 22 de mii de diasporeni din Renania de Nord-Westfalia au votat la alegerile prezidențiale din România de anul trecut; 6400 din ei au votat în zona Gütersloh-Warendorf (6).

Ei n-au uitat România. România își mai amintește de ei?