Începând din martie, Rețeaua de Solidaritate se alătură incursiunii lui Cristian Presură și Ciprian Mihali în istoria și actualitatea doctrinelor politice și reflectarea acestora în societate, preluând episoade din Dicționarul de idei și ideologii – o rubrică realizată de cei doi intelectuali.
Stabilit în Olanda, Cristian Presură este fizician, cercetător, inventator și autor. A devenit cunoscut publicului larg prin lucrările sale menite a populariza știința, sensibilizand și urechile mai puțin educate științific – “Fizica Povestită” e un bestseller emblematic în acest sens. Cristian a publicat mai multe zeci de lucrări și brevete de invenție, iar în prezent e cercetător la compania olandeză Philips, specializat în domeniul senzorilor medicali. A contribuit la dezvoltarea primului senzor optic ce măsoară pulsul într-un ceas.
Ciprian Mihali a predat vreme de două decenii filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai”, fiind autor a zeci de articole și lucrări de specialitate, printre care și recentul “Dicționar subiectiv de cultură civică”. A fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest, iar după o bogată carieră diplomatică Ciprian Mihali a revenit cu bucurie la Departamentul de Filosofie al Universității „Babeș-Bolyai”din Cluj-Napoca.
I-am invitat pe realizatorii rubricii “Dicționarul de idei și ideologii” să ne dezvăluie mai mult din motivația lor de a aduce teme complexe și de actualitate socio-politică în spațiul public românesc.
Interviu cu Ciprian Mihali și Cristian Presură
Cum v-ați cunoscut și cum ați decis să găzduiți seria “Dicționarul de idei și ideologii”?
C. Presură: Am interacționat pe internet, acest mediu magic care unește (dar și adeseori dezbină) oameni aflați la mii de kilometri distanță. La un moment dat, eu am avut o postare în care explicam că nu înțeleg noțiunea de neo-marxism și de ce unii o asociază unor partide politice. Ce a urmat, vă povestește Ciprian.
C. Mihali: Într-adevăr, ne-am cunoscut pe internet, că așa se fac cunoștințele azi, ca printr-un soi de admirație reciprocă și dintr-o convergență a modurilor noastre de a gândi. Emisiunea s-a născut din valul de reacții stârnit de tentativa lui Cristian Presură de a afla ce este neo-marxismul. Sutele de comentarii la acel text nu răspundeau aproape niciunul întrebării puse, ci emiteau judecăți de valoare, care de care mai hazlii sau mai suprarealiste. Am realizat atunci că spațiul public românesc este saturat de etichete, prejudecăți, stigmate, într-un sos generos de ignoranță sau de cunoaștere superficială. Că se vehiculează invective despre orice, într-o proporție invers proporțională cu gradul de cunoaștere a subiectului despre care e vorba. Și că reflexul celor mai mulți dintre participanții la așa-zisele dezbateri publice este de a lipi pe fruntea partenerilor de dialog niște „-isme”, închizând astfel orice șansă de a continua o discuție. Discutând cu Cristi, ne-am gândit că ar fi util să realizăm niște emisiuni în care să invităm specialiști români din țară și din străinătate care să ne poată ajuta să înțelegem despre ce vorbim atunci când folosim ideologii în loc de idei.
Care e obiectivul seriei “Dicționarul de idei și ideologii”?
C. Presură: Obiectivul personal este cel de a învăța lucruri despre societate, pe lângă care am trecut adesea, ocupat fiind cu lumea fizicii. Obiectivul seriei este de a ajuta mai mulți oameni în situația mea.
C. Mihali: Obiectivul seriei este în același timp foarte modest și foarte ambițios: vrem să-i ajutăm pe cât mai mulți dintre cei care ne urmăresc să înțeleagă despre ce vorbesc atunci când folosesc cuvinte precum „progresism”, „modernism”, „islamism”, populism”, „conservatorism” și multe altele. Aceste lucruri nu se învață în școală și majoritatea oamenilor le folosesc din auzite și dintr-un efect de mimetism: au văzut că e la modă să-l acuzi pe celălalt că e progresist, hai s-o fac și eu, fără a avea o minimă idee despre istoria ideii de progres și a celei de progresism.
Un al doilea obiectiv, la fel de important, este să demonstrăm că România dispune de un corp de cercetători capabili să participe la dezbateri de bun nivel intelectual și științific pe teme de interes general.
În sfârșit, mai vrem să demonstrăm că dezbaterile pot fi și decente, informative, clare și calme, fără polemici agresive și fără spectacole inutile.
Cum decideți subiectele pe care le abordați?
C. Presură: Despre subiecte va răspunde Ciprian. În dezbatere eu joc rolul elevului, iar Ciprian pe cel al profesorului de seminar care ne apropie de apropie de adevăratul expert: invitatul.
C. Mihali: Am ales subiectele din aproape în aproape: am pornit de la o listă inițială de câțiva termeni foarte cunoscuți (modernism, progresism, neomarxism, multiculturalism, laicitate etc.), pe care am extins-o ulterior, fie la sugestia unora dintre invitații noștri, care ne-au indicat ei înșiși nume de personalități, fie citind noi înșine sau extinzându-ne aria de interes dincolo de aceste prime teme de impact.
Cum vă alegeți invitații specialiști în temele abordate?
C. Mihali: Invitații sunt aleși în două feluri: la recomandarea altor invitați, membri ai aceleiași comunități academice și științifice românești, o comunitate care nu cunoaște nici frontiere fizice, nici frontiere ideologice. Sau identificând aceste personalități noi înșine, ca membri ai acestei comunități academice românești, după scrierile lor, după intervențiile lor publice, după reputația lor. Mai căutăm să respectăm pe cât posibil echilibrul de gen, pentru că România dispune de cercetători și cercetătoare de mare calitate, dar și echilibrul între invitați din țară și din diaspora, acolo unde profesează azi mulți dintre intelectualii români de marcă.
Care sunt provocările cu care vă confruntați din postura de realizatori ai unei transmisii online?
C. Presură: Pentru mine, provocarea rămâne conștientizarea tipului de public, care este interesat de subiect dar, ca mine, nu are în general un bagaj ridicat de cunoștințe. De aceea încercăm să aducem limbajul și noțiunile într-o zonă în care mesajul nostru este înțeles.
C. Mihali: Provocarea majoră, din punctul meu de vedere, este să putem răspunde simultan la două cerințe: cerința de claritate și inteligibilitate pentru un public interesat, dar fără studii sau preocupări în domeniul respectiv de cercetare și cerința de rigoare teoretică și pedagogică, astfel încât să nu alunecăm în vorbărie superficială și în părerism. Acest amestec bine dozat trebuie să rămână în același timp atractiv și stimulant intelectual pentru orice fel de urmăritor al emisiunii.
Odată cu dezvoltarea mijloacelor online de comunicare în masă avem o libertate și forme de exprimare nemaiavute pâna acum. Ați reflectat la aspectul responsabilității ce vine corelată cu libertatea nelimitată în a transmite instant mesaje și idei în spațiul public?
C. Presură: Foarte mult. Mediul online este dominat de divertisment. Asta conduce la o competiție între creatorii de conținut în care câștigă, în număr de vizualizări, cei care coboară mult standardele. În final, conținutul ajunge un bun de consum, care aduce profit și dispare imediat ce este consumat. Adeseori îmi pun problema evoluției societații, pentru ca ea se realizează numai dacă aducem ceva în plus față de ceea ce se consumă. Ceva care, chiar dacă în proporție mică, rămâne în urmă și se acumulează. De fiecare dată când creez conținut mă gândesc la asta. Trebuie însă găsit un echilibru, pentru a evita cele două extreme: nici conținut popular fără valoare în plus, dar nici conținut valoros, dar nevizualizat și astfel necunoscut. Valoarea trebuie adusă la cât mai mulți, pentru a o crește.
C. Mihali: Suntem pe deplin conștienți de responsabilitatea pe care o avem în calitatea noastră de formatori de opinie. Dar credem că, înainte de a forma opinii, datoria noastră este de a informa publicul care ne urmărește. Căci una dintre „bolile” aceste epoci pe care o trăim, mai ales în contextul democratizării accesului la cuvântul public, este opinia neinformată, opinia de dragul opiniei, părerea cu orice preț. Vrem să demonstrăm, prin această emisiune, că nu putem vorbi oricând și oricum despre orice, că libertatea de exprimare trebuie să se fondeze pe responsabilitatea de informare și cu grijă pentru felul în care transmitem mesajele în spațiul public.
Și mai există aici un sens al responsabilității: noi înșine, ca profesori și cercetători, avem o datorie de a disemina informația științifică, de a participa la efortul de „vulgarizare” (în sensul cel mai pozitiv al acestui cuvânt), astfel încât știința și cunoașterea să fie accesibile, atractive și prioritare în relația noastră cu lumea.
