Azi ne răspunde Mihai Bucur, medic de urgență la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca si voluntar în Rețeaua de Solidaritate
A fost o decizie simplă, luată fără ezitare. Sunt medic, știu să fac diferența între informațiile, cu care suntem bombardați zilnic, legate de virusul SARS-CoV-2. În timp, avînd în vedere contagiozitatea virusului, am doar două posibiltăți, mă vaccinez sau să mă infectez.
Am ales vaccinarea, chiar dacă vorbim de primul vaccin din lume ce foloseste tehnologia ARN mesager. Aceasta tehnologie, are în spate mulți ani de cercetare, nu a fost dezvoltată în câteva luni, ea a fost adaptată pentru acest virus. Vaccinul a fost testat pe un grup de peste 40 000 de voluntari (unele medicamente folosite astăzi au fost testate pe grupuri mai mici) și are o eficiență foarte bună, de 95%.
Nu trebuie să uităm că prin vaccinare s-a reușit eradicarea variolei și vaccinarea a avut un impact semnificativ în scăderea cazurilor de tetenos, poliomielită, rujeolă, tuse convulsivă etc. În practica mea profesională, folosesc zilnic rezultatele cercetătorilor, studiilor medicale și protocoale de tratament. Medicina de astăzi este mai performantă pentru că avem la îndemână multe medicamente cu ajutorul cărora se salvează zilnic mii de vieți omenești.
În 1959, atunci când Volvo a introdus centura de siguranță cu prindere în 3 puncte, oamenii au privit această inițiativă cu scepticism și îndoială. Timpul ne-a demonstrat utilitatea acesteia și mulți oameni au supraviețuit accidentelor rutiere purtând centura de siguranță. Poate chiar tu, cititorule, trăiești astăzi pentru că porți centura de siguranță.
Am ales să mă protejez, să îmi protejez familia și să protejez persoanele cu care interacționez.
Scriu aceste rânduri la 4 zile de la vaccinare și nu am nici un efect secundar. Sunt recunoscător tuturor cercetătorilor care si-au petrecut/își petrec o mare parte din viață pentru progresul medicinei.
Comments 1