Suntem infectați!
Tocmai ce am terminat de urmărit filmul Colectiv de Alexandru Nanau. Cu două întreruperi: una la minutul 6:44 și înca una la sfârșit, atunci când am vrut să revăd primele 6 minute și 44 de secunde. Nu vă pot descrie sentimentele pe care le-am avut, așa că am să vă descriu gândurile.
Spuneam mai sus că suntem infectați. Așa e. Nu este un paragraf de captat atenția. Chiar suntem infectați. Suntem infectați de cel puțin 30 de ani de către aceleași persoane, personaje și mentalități. Nu am scăpat nici unul, întrucât infecția lor nu este nici măcar microscopică, așa cum este pandemia prin care trecem astăzi și contra căreia putem, într-o anumită măsură, să ne protejam. Am fost infectați cu toții și nu am știut-o. Fie că am acceptat o ciocolată sau o valiză de bani, fie că am dat la un moment dat un telefon undeva “unde știam noi”, fie că am băgat un plic cu 10 lei în buzunarul unei asistente sau mii în halatul unui doctor. Fie că am trecut strada pe roșu “că nu ne vede nimeni” sau am aruncat o hârtie pe stradă din același motiv. Suntem infectați.
Dar cea mai mare problemă pe care am avut-o și o avem în continuare este că o dăm mai departe.
Protestele de după #Colectiv, cele de pe 10-11 August și ziua de azi au în comun un singur lucru: Masca. Masca aceea pe care ar trebui să o poarte astăzi toți medicii din România, dar nu se găsește pe nicăieri. Nici în spitale, nici în triaj, nici în cabinete.
Oarecum masca aceea a simbolizat de la #Colectiv încoace încercarea noastră de a ne proteja de ceea ce realizasem de curând. La #Colectiv am purtat mască pentru a ne proteja de corupția instituționalizată și împământenită. La 10-11 August am purtat mască pentru a ne feri noi, cetățenii acestei țări, de instituția statului care se ocupă cu protecția noastră(ironic, nu?). Astăzi o purtăm pentru a nu fi, din nou, o cifră pe o foaie cu statistici. Sunt sigur că dacă ar fi existat acum 30 de ani, măștile ar fi fost purtate și de cei care au făcut Revoluția.
Masca este strigătul nostru de ajutor. Sub ea nu se pot vedea buzele care rostesc cuvinte. În ea se pierd lacrimile de la gazul primit de la instituțiile statului.
“Din păcate, sistemu’ e… putregai”
Aceasta este propoziția care începe documentarul Colectiv. O propoziție șocantă pentru cineva care nu a avut de-a face direct cu EL. Noi, toți ceilalți, n-am avut nicio reacție. N-am avut nicio reacție pentru că am ajuns în acel stadiu în care știm cu toții, cu toții o spunem, suntem cu toții foarte vocali pe această temă, dar atât. Ne-am complăcut în ideologia CSF, NCSF. Realizați cât de idiot sună? Realizați că suntem aici și pentru că noi, cei care ne considerăm mai buni, n-am făcut nimic?
De 30 de ani am menținut acest mit al tătucului care taie și spânzură și dacă nu faci ce trebuie – “are să afle tătuca”. Practic timp de 30 de ani de democrație am căutat următorul dictator “să facă treabă în țara asta, dom’le”. Așteptăm în permanență un salvator care să vină din nimic și să ne salveze pe noi ca nație. În momentul ăsta cred că nici Iisus nu ar întruni standardele pe care tot noi, din mizeria în care trăim, ni le-am impus.
“Dintr-o eroare de comunicare a murit băiatul meu!”
…a spus tatăl unei alte victime de la #Colectiv în filmul lui Alexandru Nanau. Adică “o eroare de comunicare” i-a pecetluit soarta unui tânăr al acestei țări care aștepta “acordu’ lu’ șefu’” pentru a putea fi transferat la o clinică unde putea fi salvat. Atât i-a lipsit acelui tânăr să fie astăzi printre noi. Un “da” de la un “tătuc” al unei instituții a statului român. Omul acela e bine-mersi întors la aceeași instituție după un ocol de “dat cu rigla peste mână” pe alt post călduț.
Toată lumea se întreabă acum, după ce au citit cele de mai sus, de ce nu a dat totuși avizul în timp util, nu? Ei bine, asta este problema. Întrebarea corectă este: de ce timp de 30 de ani de democrație nu am avut o mână de oameni care să construiască un spital? De ce după 30 de ani și 13 ani de Uniune Europeană, România nu poate avea grijă de sănătatea cetățenilor ei?
Sindrom Stockholm generalizat.
Altceva nu e. Timp de 30 de ani i-am lăsat să ne dea cu o mână, iar cât noi ne uitam la ce am primit, ne-au luat cu două. Știm cu toții asta. Cel mai grav este că, în anul decisiv pentru ei, i-am lăsat să ne vorbească de cât de puțin ne iau ei în comparație cu alții, exact ca ei. Și-uite așa timp de 30 de ani ne-am lăsat captivi unei manipulări în masă. Oricine ar fi venit tot ne lua, așa că am inventat expresia “a furat, da’ a și făcut, maică”. Și de fiecare dată am votat lupul mai manipulator, mai scandalagiu, care dădea cu un mic în plus, pentru că ne-am gândit noi că la fel de manipulator și de scandalagiu va fi și cu cei care ne vor răul. Ei bine? A fost? Sindromul Stockholm.
Acum suntem în plină pandemie globală. Dezastrul de la #Colectiv a avut loc pe 30 Octombrie 2015. 5 ani în care tot ei au fost la putere. Au promis spitale, și autostrăzi, și că ne va fi mult mai bine tuturor. Ei bine? Ne e?
Dupa 5 ani de zile singura diferență notabilă este acțiunea a două doamne simple, cinstite și hotărâte, care au strâns bani din donațiile altor oameni cu aceleași caracteristici și au pus bazele – ba chiar vor termina – un Spital pentru copiii bolnavi de cancer. Mai mult decât atât: aceleași doamne încearcă acum, prin aceeași asociație, să doteze spitalele de stat cu materiale strict necesare din donații de la aceeași oameni de bine. Nu, nu vorbesc despre acea duamnă care a încercat să își aroge un merit inexistent – acela de a-și pune semnătura pe un acord de dare în folosință a terenului PROPRIETATE PUBLICĂ. Atunci mă întreb… Dacă două doamne au reușit în 2 ani să construiască un spital de la 0 cu niciun fel de experiență în domeniul construcțiilor și fără un buget de pornire… O echipă competentă în fruntea unei instituții bugetată de la stat, oare căt ar putea schimba?
Sfatul meu e să vă spălați mâinile. Mai ales în perioada asta. Spălați-vă mâinile cât se poate de bine, apoi fața. Insistați pe ochi. Acum stăm acasă cu toții. Avem timp de gândire destul. Anul acesta se pare că s-a hotărât să ne dea un semn. Semnul curățeniei. Atât a mâinilor cât și a pâclei de pe ochi. Stăm în casă și ne protejăm cu toții sau ieșim afară și împrăștiem boala? Rămânem în Sindromul Stockholm sau tragem aer în piept și ne alăturăm celor două doamne în a schimba și alte domenii?
Ceea ce e clar este că nu putem reuși altfel decât #împreună.
