Până de curând confortul în care ne aflam era greu de conștientizat și de apreciat. Cine ar fi crezut că ne poate bucura așa de tare o ieșire la supermarket sau o plimbare cu cățelul? Mai nimeni. Și cel mai probabil nici nu am fi înțeles cât de relevante sunt aceste lucruri pentru a menține sănătatea psihică.
Noul virus SARS-CoV-2 impactează lumea în care trăim în multe moduri, de la aspecte ușor de prezis, cum ar fi colapsul economic, până la unele total neașteptate, cum este o criză globală de prezervative. Din acest motiv, în Africa există riscul ca un alt virus periculos, HIV, să se răspândească mult mai ușor (https://www.theguardian.com/world/2020/mar/27/global-condom-shortage-coronavirus-shuts-down-production).
O parte din factorii cei mai importanți care contribuie la declanșarea sau agravarea tulburărilor psihice sunt: distanțarea socială, pierderea locului de muncă, lipsa îndelungată a contactului cu familia ori prietenii, schimbarea radicală, peste noapte, a stilului de viață, izolarea la domiciliu, avalanșa de știri negative la care suntem expuși.
Suntem cu toții diferiți, așa că și răspunsul nostru emoțional este diferit în fața crizei. Când ne evaluăm riscul e important să luăm în considerare vulnerabilitatea individuală (ex: plâng des, de obicei trăiesc emoțiile intens), suportul social (ex: am job sau sunt șomer, la serviciu sunt într-o atmoferă primitoare sau ostilă), experiențele anterioare cu evenimente psihotraumatizante (o traumă nevindecată) și capacitatea fiecăruia de a face față stresului (reziliența).
Un prim pas în a ne înțelege mai bine reacțiile psihice pe care le avem este să ne informăm vizavi de cum să recunoaștem tulburările psihice cele mai frecvente în această perioadă.
Anxietatea
Cele mai frecvente reacții sunt cele de anxietate. Totuși, în perioada aceasta e firesc să ne fie frică. Frica de a pierde job-ul, îngrijorările excesive în legătură cu starea de sănătate a apropiaților, frica de îmbolnăvire și chiar frica de moarte. Toate aceste temeri,pot declanșa anxietatea, dacă nu sunt gestionate din timp.
Însă, pentru a deveni o veritabilă tulburare de anxietate, sunt necesare mai multe criterii de diagnostic cum ar fi:
- preocupare excesivă (expectaţie aprehensivă), timp de cel puţin 6 luni, în legătură cu un număr de evenimente sau activităţi (cum ar fi performanţa în muncă sau şcolară), preocupare care este cu greu controlată voluntar;
- nelinişte sau sentimentul de “stat ca pe ghimpi”, a fi rapid fatigabil;
- dificultate în concentrare sau senzaţia de vid mintal;
- iritabilitate;
- tensiune musculară;
- perturbare de somn (dificultate în a adormi sau în a rămâne adormit, ori somn neliniştit şi nesatisfăcător).
Anxietatea se poate complica cu elemente fobice sau chiar cu atacuri de panică ce sunt resimțite într-un mod foarte intens, și care, deși inofensive, ne determină să acționam impulsiv. De exemplu, să apelăm frecvent la serviciul de urgență 112 fără să fie cu adevărat necesar. Atacul de panică este caracterizat printr-o perioadă distinctă de frică intensă sau de disconfort în care apar mai mult de 4 simptome dintre următoarele:
- palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
- transpiraţii;
- tremor sau trepidaţie;
- senzaţii de scurtare a respiraţiei sau de strangulare;
- senzaţie de sufocare;
- durere sau disconfort precordial;
- greaţă sau detresă abdominală;
- senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij sau leşin;
- derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detaşare de sine însuşi);
- frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
- frica de moarte;
- parestezii (senzaţii de amorţeală sau de furnicături);
- frisoane sau valuri de căldură.
Depresia
Odată ce anxietatea avansează și simptomele se intensifică, se poate instala depresia (prezența anxietății nu este o condiție obligatorie pentru apariția depresiei, deși de cele mai multe ori, cele două tulburări sunt comorbide). Izolarea prelungită sau carantina ne scoate din ritmul cotidian, ne distanțează de ceilalți și poate crea astfel un mediu propice de dezvoltare a depresiei. Pentru a fi diagnosticată, depresia trebuie să aibă o durată de minim 2 săptămâni și marchează simptomatologie cum ar fi:
- dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatare personală (de ex., se simte trist sau inutil), ori observaţie făcută de alţii (de ex., pare înlăcrimat);
- diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatare personală, fie prin observaţii făcute de alţii);
- pierdere semnificativă în greutate, deşi nu ţine dietă, ori luare în greutate (de ex., o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creştere a apetitului aproape în fiecare zi;
- insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
- agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alţii, nu numai senzaţiile subiective de nelinişte sau de lentoare);
- fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
- sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproş sau culpabilizare în legătură cu faptul de a fi suferind);
- diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatare personală, fie observată de alţii).
În cazul unui episod depresiv sever în care toate mecanismele de autoconservare cedează și persoana nu mai vede nicio opțiune de soluționare a problemlor sale, pot apărea gânduri repetate de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului. În contextul pandemiei, există din păcate deja exemple în acest sens, și anume un ministru de finanțe din Germania care, fiind copleșit de anticiparea efectelor pandemiei asupra economiei, s-a sinucis (https://www.aljazeera.com/news/2020/03/german-state-minister-kills-coronavirus-hits-economy-200329165242615.html), o adolescentă din Marea Britanie îngrozită de perspectiva izolării a recurs de asemenea la acest gest (https://nationalfile.com/uk-teenager-commits-suicide-over-coronavirus-self-isolation-fears/), sau asistenta din Italia ce a luptat în prima linie cu coronavirusul (https://www.telegraph.co.uk/news/2020/03/25/italian-nurse-commits-suicide-another-683-people-die-coronavirus/).
Tulburarea obsesiv compulsivă (TOC)
Pentru cei ce experimentează simptome obsesionale, recomandările de igienizare declanșează un adevărat coșmar în interiorul lor. Pentru a afla mai multe despre TOC, mai jos sunt cele două tipuri de simptome pe care le putem identifica:
- obsesiile – ce reprezintă gânduri intruzive, impulsuri sau imagini persistente, inadecvate, în dezacord cu sistemul de valori al pacientului, ce domină câmpul conștienței și provoacă anxietate pronunțată;
- compulsiile – comportamente repetitive (de ex., spălatul mâinilor, ordonatul, verificatul) sau acte mentale (de ex., rugatul, calculatul, repetarea de cuvinte în gând) pe care persoana se simte constrânsă sa le efectueze ca răspuns la o obsesie, ori conform unor reguli care trebuie să fie aplicate în mod rigid. Scopul aceste comportamente este să reducă anxietatea provocată de gândul obsesiv și ocupă o mare parte din preocupările individului.
Astfel, una dintre cele mai frecvent obsesii este misofobia (teama patologică de murdărire sau contaminare), ce are corespondent compulsiv ablutomania (spălatul excesiv). Persoanele ce suferă de această tulburare tind să petreacă multe ore pe zi spălându-se pe mâini până la apariția leziunilor pielii. Este evident cum această pandemie, în care luptăm cu un dușman invizibil, poate declanșa idei obsesive și comportamente compulsive, dar mai ales cum poate amplifica sensibilitatea persoanelor deja diagnosticate cu această tulburare, în sensul agravării abrupte a simptomatologiei.
Tulburarea acută de stres și tulburarea de stres posttraumatic
Trauma este experiența personală a individului ce trece prin factori situaționali amenințători care copleșesc posibilitățile personale de autoreglare, provocând sentimente profunde de neputință, teamă, vulnerabilitate fără protecție, care duce la o deteriorare de lungă durată a identității și capacității de autoreglare a acesteia. Fiind vorba despre un eveniment global, respectiv pandemia de coronavirus, se poate vorbi despre o traumă colectivă.
Trauma colectivă reprezintă un efect psihologic traumatizant, împărtășit de un grup populațional de orice dimensiune, de la câțiva indivizi până la întreaga societate. Efectele unei traume colective de dimensiunea aceasta pot avea ca rezultat o schimbare durabilă în cultura societății și acțiuni în masă. Printre traumele colective se pot enumera Holocaustul, genocidul din Armenia, războaiele, șamd.
Persoanele expuse la traume dezvoltă reacții acute la stres, ce se manifestă până la o lună dupa evenimentul traumatic. Poate apărea chiar și tulburare de stres posttraumatic ce reprezintă o cronicizare a reacției la stres. Printre simptomele întâlnite sunt:
- rememorari dureroase recurente şi intrusive ale evenimentului, incluzând imagini, gânduri sau percepţii;
- vise tulburătoare recurente ale evenimentului;
- acţiuni şi sentimente, ca şi cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (include sentimentul retrăirii experienţei, iluzii, halucinaţii şi episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la deşteptarea din somn sau când este intoxicat);
- suferință psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic;
- reactivitate fiziologică la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic.
- eforturi de a evita gândurile, sentimentele, activităţi, locuri sau persoane și conversaţiile asociate cu trauma;
- incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei;
- diminuare marcată a interesului sau participării la activităţi semnificative;
- sentiment de detaşare sau de înstrăinare de alţii;
- gamă restrânsă a afectului;
- sentimentul de viitor îngustat (incapacitatea de a-și face planuri).
Una dintre principalele categorii de risc sunt chiar medicii și asistenții care se confruntă cu bolnavii de Covid-19. Numărul tot mai mare de decese în fața cărora medicii devin neputincioși și ritmul de lucru accelerat poate reprezenta o traumă emoțională ce afectează pe termen lung. Impactul nu este doar asupra cadrele medicale implicate, ci și asupra familiilor lor. Nu este deloc deplasată comparația între război și situația actuală, unde soldații sunt cadrele medicale ce sunt expuse la moarte, neputință și riscului direct de îmbolnăvire și deces.
Direcții de urmat
Dacă sunt diagnosticate corect, din timp, înainte ca simptomele să devină invalidante și să limiteze funcționarea pacientului, tulburările psihice mai sus descrise pot fi tratate. Este foarte important ca fiecare persoană care experimentează simptomatologie să se adreseze cât mai rapid serviciilor de psihiatrie pentru diagnosticarea și intervenția terapeutică precoce.
Tulburările de anxietate, deși foarte frecvente, sunt cele mai tratabile afecțiuni psihiatrice, beneficiind adeseori de vindecare completă. De asemenea, tratamentul depresiei, dacă este urmat pe o perioadă suficientă de timp, poate avea rezultate foarte bune și de durată.
Tulburarea obsesiv compulsivă și tulburarea de stres posttraumatic reprezintă, însă, provocări serioase pentru medici, tratamentul acestora fiind mai complex, multidisciplinar și de lungă durată. În cazul expunerii la evenimente traumatice este esențial ca pacienții să fie tratați cât mai repede. Tulburarea se poate croniciza și complica cu depresie severă și suicid, iar tratamentul administrat tardiv poate fi ineficient.
Tratamentul bolilor psihice are mai multe componente, cele mai importante fiind tratamentul medicamentos ce include antidepresive, anxiolitice, ortotimizante, hipnotice, neuroleptice, precum și intervenție psihoterapeutică adaptată – psihoterapie individuală sau de grup, sesiuni de psihoeducație ce ajută la informare corectă și destigmatizarea tulburărilor psihice.
În acest sens dorim în primul rând să venim în întâmpinarea colegilor noștri din specialitățile medicale ce au contact direct cu pacienții bolnavi de Covid-19, medici care sunt primii ce vor suferi efectele psihologice ale pandemiei. Punem la dispoziție sprijin psihologic și psihiatric personalului medical care se confruntă în această perioadă cu situații dificile, care sunt de natură să genereze stări de anxietate, tulburări depresive, reacții psihologice la traumă.
Acest sprijin psihologic poate fi oferit de către specialiștii Fundatiei Estuar, prin programul gratuit 4MedicALL, la numerele de telefon: 0758119313; 0758119314; 0758119304 sau la adresa de consiliere consiliere@estuar.org.
