Fără să-și fi revenit suficient din criza de sănătate provocată de pandemia COVID-19, omenirea și mai ales cea apropiată geopolitic de război, s-a găsit în numai câteva zile în fața unei crize la fel de incontrolabile și periculoase. Nimeni nu ar fi bănuit că o societate atât de marcată de pandemie cum este cea românească va găsi resursele financiare, de energie, dar și de empatie pentru a răspunde nevoilor Ucrainei. Răspunsul civililor români care au fugit la granița pentru a prelua și a ajuta refugiați a fost una dintre cele mai clare manifestări împotriva războiului și de solidaritate cu Ucraina, mai grăitoare decât orice protest, mai utilă decât orice blam, mai răsunătoare decât orice declarație.
În puține țări europene mai există suficientă memorie colectivă, cu atât mai puțin instituțională, încât să se poată acționa rapid și decisiv în cazul unor conflicte armate. România nu face excepție. Pentru depășirea crizei în perioada următoare sunt esențiale o serie de măsuri care să vină atât în sprijinul populației refugiate, cât și în sprijinul populației naționale. Iată opt puncte la care să fim atenți.
Focarele COVID-19.
Trebuie anticipată, prevenită și gestionată o creștere iminentă a infectărilor COVID-19 în zonele în care s-au înregistrat mari aglomerări de persoane, în special la graniță și în orașele care au preluat un mare număr de refugiați. Trebuie organizate caravane de imunizare și direcționarea de echipament de protecție pentru personalul din aceste aglomerări.
Lipsa medicamentelor, consumabilelor medicale, a echipamentelor medicale.
Nevoia de a deservi refugiații, dar și de a veni în sprijinul populației rămase în Ucraina, în mod deosebit a soldaților răniți în cadrul manifestărilor armate, va depăși curând capacitatea României de a ajuta. Pentru a putea ajuta, România are și ea nevoie de ajutor. Au plecat deja tiruri cu astfel de echipamente și consumabile, fie la inițiativa autorităților, fie prin inițiative private, însă nevoia va continua să crească. Ajutorul trebuie cerut din timp ca să ajungă la timp. Fiecare stat care poate răspunde unui astfel de apel umanitar are propriul său timp de răspuns și de mobilizare a resurselor.
Refugiații cu afecțiuni preexistente grave.
Așteptarea la graniță, pe partea Ucrainei, poate dura de la câteva ore la câteva zile, extrem de prețioase și dureroase în cazul unor refugiați cu afecțiuni grave preexistente. Pentru mulți din aceștia, întreruperea sau amânarea tratamentului poate fi amenințătoare de viață. La graniță ar trebui să se realizeze un minim triaj medical și îndrumarea, în limba maternă, a pacienților care au nevoie de ajutor, către unități medicale pentru care exista certitudinea că vor putea primi și trata în mod corespunzător acești pacienți.
Medicamente esențiale.
Este bine-cunoscută situația medicamentelor având cel mai mic preț din România, dintr-un coș de 12 țări, care pleacă în volume atât de mari către alte țări europene, încât de multe ori sunt de negăsit chiar pentru pacienții români. Aceasta chestiune, de asemenea, trebuie adresată din timp, situația de criză în care ne aflăm justifică exceptarea de la legislația europeană privind spațiul unic european, astfel încât, pe o perioadă limitată de timp, aceste medicamente să rămână în țara în stocuri suficiente, atât pentru pacienții români, cat și pentru refugiați. Un punct de pornire ar fi lista Organizației Mondiale a Sănătății de medicamente esențiale, atât de controversată în vreme de pace, dar mai presus acum de orice afinități politice și financiare.
Bolile infecțioase.
Multe patologii infecțioase pentru care nu au mai fost înregistrate cazuri în România de zeci de ani pot reapărea în condițiile acestei migrații, noi epidemii cu boli pe care le considerăm eradicate, cel puțin pe teritoriul României. Planurile naționale de vaccinare trebuie revizuite, adaptate, iar noile scheme de vaccinare, dacă este cazul, trebuie implementate rapid.
Nevoile psihoterapeutice.
Toți acești oameni, fugiți din calea războiului, au suferit o traumă în cel mai puternic sens al cuvântului, iar urmările psihologice cauzate de aceasta trebuie tratate în mod adecvat. La nivel social, țările est-europene nu au exercițiul igienei mentale, al discuțiilor periodice cu un psiholog, însă urmările pe termen lung ale acestei traume pot incapacita pe viață persoanele grav afectate emoțional de cele trăite în ultimele câteva zile. O atenție deosebită trebuie acordată tinerilor adulți, copiilor cu vârste între 14 și 20 de ani, cei care, pe termen lung, vor resimți cel mai puternic ceea ce trăiesc acum.
Integrarea socială.
O parte din refugiați vor rămâne pe teritoriul României pentru perioade semnificative de timp, ceea ce vine la pachet cu o serie de nevoi sociale, de la considerarea unor locuri de muncă până la acomodarea copiilor în grădinițe și școli.
Comunicarea.
Cel mai important, acel element care ar fi putut salva vieți în gestionarea epidemiei de coronavirus: trebuie amplificată, eficientizata și îmbunătățită comunicarea în rândul autorităților implicate în gestionarea acestei situații. Oamenii sunt avizi de mesaje și de îndrumări oficiale, pe care să se poată baza. Comunicarea la nivel instituțional a fost minima spre inexistenta în ultimele câteva zile. În privința vaccinării se păstrează vechile mesaje, atât de…aproape desuete în nouă realitate. Pentru cei afectați, nu exista și nu vor exista weekenduri în perioada următoare. Liniile de comunicare trebuie menținute deschise în permanentă, oficialii trebuie să comunice în permanentă. Nu România este în mijlocul conflictului armat, de aceea nu ne putem scuză, la nivelul autorităților, pentru absența comunicării. Așa cum s-a văzut din reacțiile recente, canalele de comunicare trebuie alese cu grijă, intervențiile pe rețelele sociale sunt percepute ca simple exerciții de imagine. Conținutul trebuie să fie de o utilitate reală, oamenii chiar caută îndrumări și măsuri concrete în aceste îndrumări. Tonul trebuie să fie unul adecvat – optimismul nejustificat, falsa empatie, “discursul din bula în afara realității” nu mai sunt tolerate în rândul populației în astfel de situații.
