Deși pandemiile globale reprezintă un risc pentru toată lumea, cei mai marginalizați dintre noi sunt supuși unor provocări adiționale. Romii din Europa au fost etichetați de mult timp ca „ceilalți” – vazuți ca inferiori, criminali, primejdioși și cu potențial de a răspândi boli. Combaterea valului de ură anti-romă, a discursului urii și a violenței, asociate cu răspunsurile rasiste ale oamenilor la pandemie reprezintă o prioritate europeană urgentă. Orice întârziere va crește riscul acțiunilor violente, motivate de ură, împotriva romilor.
Puțini politicieni au raspuns cu succes la provocarea de leadership adusă de pandemia COVID-19. Unii lideri, mulți dintre ei femei, s-au bazat pe experți științifici pentru a ghida măsuri rapide de carantină și politici de testare și pentru a asigura rate mici de morbiditate; Germania, Noua Zeelandă și statul sud-indian Kerala reprezintă astfel de exemple. Ceilalți, majoritatea, au avut un răspuns întârziat și au ezitat să urmeze sfaturilor experților, pierzând astfel timp prețios, ceea ce a contribuit la creșterea dramatică a ratelor de infecție și mortalitate în rândul populațiilor din țările lor. Au fost și lideri care au exploatat politic nesiguranța și frica generate de acest nou virus, încă incurabil, prin expunerea celor stigmatizați, alimentând astfel climatul de ură. Un exemplu reprobabil al acestei din urmă abordări este răspunsul primarului ucranian Marcínkív, care a ordonat transferul forțat al romilor din orașul său, Ivano Frannkvisk, la granița cu Zakarpattia și a folosit insulte rasiste la adresa romilor care au rezistat exilării forțate.
Folosirea “celorlați” ca țapi ispășitori în perioadele de epidemie este o strategie cu origini vechi. De la Moartea Neagră din secolul al XIV-lea până la numeroasele focare de ciumă din întreaga lume, la sifilis, lepră, HIV/SIDA și epidemiile virale ulterioare, focarele bruște de boli mortale au fost asociate cu blamarea unui țap ispășitor. În vremurile păgâne, erau învinovățite vrăjitoarele și spiritele rele. În perioada medievală, creștinii europeni au extins atribuirea contaminării și a vinei la eretici, musulmani și evrei. Uciderea la scară largă a evreilor a fost preponderentă în anii Morții Negre și într-o măsură mai mică în focarele ulterioare de ciumă din secolele XVI și XVII. În decursul secolelor XVII-XIX, odată cu creșterea mișcării populației și construirea de orașe, multe epidemii de holeră și de tifos au fost atribuite “murdăriei” populațiilor noi și diferite. Încă de la începutul anilor 1900, chinezii au fost acuzați de focarul de ciumă din San Francisco.
Cercetarea istorică internațională este limitată în ceea ce privește romii și persecuția acestora în contextul epidemiilor. Cu toate acestea, în perioada de 500 de ani de sclavie în România, romii nomazi au fost văzuți ca purtători de ciumă și li s-a interzis să intre în București, în timpul focarelor. Și în timpul Holocaustului, romii și evreii, văzuți ca „paraziți umani,” au fost blamați ca purtători de tifos. Temerile românilor că romii erau sursa de tifos și potențiali contaminanți ai „rasei românești” au contribuit ca justificare la deportarea populației de romi în Transnistria.
Documentele istorice atestă în mod elocvent persistența uciderilor și a raidurilor masive împotriva așezărilor de romi, acțiuni ordonate de instituții ale statului încă din perioada în care au ajuns în Europa, în urma cu o mie de ani. De-a lungul secolelor, persecuția romilor, o minoritate oprimată și portretizată ca non-umană, a devenit un comportament învățat. Uciderea romilor – la comanda unor prinți sau stăpâni feudali – a fost executată de populația non-roma. Violența împotriva romilor a devenit un mod colectiv de a elibera furie cu privire la problemele economice sau sociale care afectează comunitatea dominantă. Această moștenire persistă, în special în Europa Centrală și de Est și în Balcani. COVID-19 este cea mai recentă criză socială și economică care întețește atacurile colective asupra indivizilor și comunităților de romi.
Izbucnirea rasistă a primarului Marcínkív se reflectă în alte părți din Europa. În ultimele două luni, din Ucraina până în Spania, România, Bulgaria, Slovacia și Serbia, reprezentanții statului și ai poliției, jurnaliști și personalități publice au propagat o retorică inflamatorie, etichetând romii ca surse de contaminare cu coronavirus. Bulgaria a instituit blocaje rutiere și puncte de control ale poliției în mod discriminatoriu împotriva persoanelor de etnie romă; În România, activiști din Sălaj semnalează că unele magazine locale interzic romilor intrarea. Toți exploatează o narațiune falsă pentru a disemina o frică irațională: romii sunt transmițători ai virusului.
Activiștii pentru drepturile omului au documentat numeroase incidente anti-romi în directă legătură cu contextul pandemic. O situație a atras în mod special atenția mass-mediei. Confruntările dintre două familii rivale din Codlea și cazurile de abuz din partea poliției din Hunedoara, București și Giurgiu, în perioada 18-19 aprilie ( celebrarea Paștelui Ortodox), au fost cercetate în mod defectuos și ulterior senzaționalizate de posturile de televiziune românești. Prezentatorii și invitații au invocat narațiuni rasiste cu privire la „violența țigănea*că” în timpul discuțiilor despre disputa locală și violențele poliției, făcând aluzii la siguranța și sănătatea publică. Rezultatul previzibil al acestor ieșiri rasiste a fost o revărsare de comentarii pline de ură și violență anti-romă pe rețelele de socializare românești, în unele cazuri, cu trimiteri la exterminarea romilor în timpul Holocaustului. Atacurile violente ale poliției asupra comunităților de romi au fost lăudate, înainte de a fi cercetate, de către persoane publice, inclusiv de către un reprezentant al Ministerului de Interne, care a anunțat că poliția va fi „intransigentă cu derbedeii”. În schimb, câteva ONG-uri, jurnaliști și ziare au anchetat și au adus în vizorul publicului violența polițiștilor care au atacat în mod rasist romii, amenințându-le siguranța și bunăstarea. Pe măsură ce discuția publică despre COVID-19 din România se transformă într-o serie de discursuri anti-romi, în comunitățile de romi din România există un sentiment îngrozitor că ceasul sună, temându-se că incidente de violență colectivă anti-romă similare cu cele anterioare (arderea caselor, atacuri violente) vor escalada.
O pandemie globală solicită răspunsuri locale asumate atent. Testarea, urmărirea și izolarea COVID-19 acolo unde este nevoie sunt strategii cheie. Dar în Europa Centrală și de Est și în Balcani, liderii publici au, de asemenea, o obligație solemnă și urgentă de a aborda escaladarea discursului urii împotriva romilor și a violenței, recunoscând că politica țapului ispășitor este rușionoasă și dăunătoare. Acest vitriol al rasismului constituie o amenințare pentru sănătatea publică și o încălcare flagrantă a drepturilor omului, pune în umbra nevoi publice presante și crește riscul de violențe motivate rasial.
Articol original în limba engleză: https://www.opendemocracy.net/en/can-europe-make-it/shameful-resurgence-violent-scapegoating-time-crisis/?fbclid=IwAR3LMoMRncFBQJ09Cuv6xLipnI_M1bp7ZV3tS-LFTqZvu434_swGCQXfslo
