Mai este dreptul la sănătate în România garantat în mod practic prin Constituție? Dar a fost vreodată? Mai interesează pe cineva din conducerea acestei țări soarta micilor pacienți români? Întrebări la care răspunsurile fac apanajul unor sisteme politic și sanitar, depășite; poate de rea voință, poate de o incompetență di(simulată), poate de un marionetism ieftin. Și lista rămâne cu final deschis.
Micii pacienți cronici, blocați prin Europa
Afecțiunile cronice nu țin cont de pandemia de Coronavirus. Nici cancerul, nici malformațiile cardiace pediatrice, nici transplantul dovedit a fi vital în multe rânduri etc.
În vreme bună, trimitem în extern cazurile grave, ale căror diagnostice depășesc puterea autorităților și instituțiilor române abilitate, de a le soluționa. Și asta, pentru că infrastructurii sanitare nu îi este dat să cunoască îndeajuns, investițiile și reabilitarea, iar aparaturii și echipamentelor performante le este rezervată doar o perspectivă îndepărtată, de secol XXII.
Domenii medicale de strictă necesitate, precum chirurgia cardiacă pediatrică, nefrologia și diabetologia infantile, nu beneficiază suficient și uneori deloc, de personal și resurse specializate. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care micuții suferizi, însoțiți de părinți, sau nu, iau de multe ori drumul spitalelor străinătății. Se întorc acasă, cu șanse de vindecare, potrivit protocoalelor aferente unor asemenea demersuri.
Dar ce se întâmplă cu cei pe care pandemia i-a surprins în clinici și spitale din Europa, unde și-au căutat o a doua șansă la viață? Cui îi revine sarcina de a-i repatria în condițiile unor rigori de circulație impuse de situația globală, generată de răspândirea virusului Covid-19? Statului, societății civile, oamenilor cu inimă?
Din fericire, există asociații și fundații care și-au pus sufletul, resursele umane și financiare în slujba unor scopuri nobile, în speță repatrierea copiilor bolnavi, rămași blocați prin Europa, cerând bani de la companii și oameni cu inimă. Guvernul și autoritățile în drept știu situația, dar n-au timp să răspundă prezent, chiar dacă mijloace de transport aeriene, avioane militare medicalizate, există, și ar putea să acționeze în consecință, prin crearea unor protocoale speciale și în acest sens.
Carantină fără Protocol
Potrivit ordonanțelor militare (a se citi civile), cetățenii întorși acasă, fie ei mari sau mici, au obligația de a se carantina în locații special create. Cu atât mai mult, copiii bolnavi care au suferit intervenții operatorii majore, au nevoie de condiții speciale de recuperare, în zone de carantină special amenajate. Dar nici aici nu avem un punct de vedere verbalizat unitar al celor care ar trebui să-l emită. Cui îi revine această sarcină?
Reconfigurare de traseu înspre a nu mai fi
Asta se întâmplă în cazul copiilor blocați în aceste vremuri pe la vecini. Dar situația nu este mai stabilă nici în ceea ce-i privește pe micuții care au nevoie de intervenții urgente pe inimă, în clinici de specialitate de peste granițe, întrucât în România postmodernă, avem doar două centre de stat dedicate lor, în orașele Târgu Mureș și Cluj.
Multe operații salvatoare pentru copii cu boli de inimă au fost amânate sau pur și simplu anulate, pe fondul restricțiilor de circulație și al reducerii drastice a numărului de intervenții chirurgicale. Situația copiilor aflați pe lista de așteptare este dramatică. Pentru unul dintre ei, un băiețel din județul Brașov, programat pentru sesiunea operatorie care ar fi trebuit să aibă loc la mijlocul lunii martie, în Sibiu, demers organizat și susținut de către Fundația „Polisano”, ESTE DEJA PREA TÂRZIU.
Din 1.500 de copii născuți anual cu malformații cardiace, care necesită intervenții operatorii, doar un număr de 500 de cazuri beneficiază în România, de o Șansă la Viață, prin fondurile de asigurări sociale de sănătate. Ceilalți care rămân sunt treaba societății civile și a persoanelor cu suflet. Astfel se întâmplă ca oamenii de bună credință și ONG-urile să strige neputința unui stat care și-a uitat cetățenii vulnerabili în niște sertare prăfuite. Și fac ce pot, atât cât pot…
Doris Lupu – Jurnalist, redactor RVE Sibiu ,Responsabil PR&Comunicare Fundația Polisano din Sibiu, un asiduu luptător pentru ca inimioarele copiilor cu malformații cardiace, să poată fi reparate
